Cum să-ți decorezi casa în 2018: top 3 tendințe

Interiorul locuinței tale are mai multă influență asupra stării tale decât crezi. Deși, uneori, ai crede că, în decorul casei tale, culorile și texturile sunt alese arbitrar, acestea spun foarte multe despre emoțiile și trăirile tale. În 2018, culorile favorite sunt verdele smarald și roșul închis (culoarea vinului), bleumarinul și teracota sunt culori noi, adăugate în paleta 2018. Pentru persoanele care preferă culori delicate și suave, se recomandă rozul deschis și bleul pastel. Rozul a fost una dintre culorile preferate și în 2017, mai ales datorită faptului că poate fi combinat cu verdele smarald, bordo, bleumarin sau teracotă.

Nu contează atât de mult ce culori sunt „la modă”, accentul pică pe emoțiile pe care le declanșează acele culori. Dacă alegi o culoare în care te regăsești, dacă reușești o combinație de culori care te reprezintă, acele culori nu vor ieși din trend niciodată pentru tine. Creează-ți decorul casei în așa fel încât să îți spui povestea.

Noi am realizat câteva recomandări flexibile, care stimulează creativitatea și dragostea de viață.

Piese de mobilier din lemn în nuanțe întunecate mobila se îndreaptă către culori închise, departe de tonurile fade, pale, specifice stilului scandinav. 2018 este anul în care tonurile închise aduc în prim plan stilul retro glamur. Mânerele sau picioarele din metal aduc un plus de eleganță prin contrastul pe care îl creează, iar fuziunea de nuanțe de nuc, aur, alamă sau marmură este ideală pentru un decor sofisticat. Această tendință a fost pusă undeva în spate de alte stiluri, însă anul acesta este gata pentru a-și

face resimțită prezența.

Întrebarea este dacă ești gata să o primești în casa ta.

 

 

 

Combinații de texturi – se pot schimba atât de multe când te joci cu texturile și materialele. Fie că vorbim despre lemn, țesături, macrameu sau metal, nu subestima puterea combinațiilor. Un simplu obiect decorativ poate transforma un spațiu, oferind un accent de non-conformism și un plus bun-gust.

 

 

 

Accente metalice – utilizarea metalului ca decorațiune nu mai este o noutate. Diferența este că, anul acesta, finisajele metalice vin în lumina reflectoarelor. Detaliile din alamă, oglinzile metalice și accesoriile ajută la crearea unui efect de somptuozitate oricărei încăperi. Lămpile și accesoriile mici sunt modul ideal de a insera un nou trend într-o cameră, fără a fi nevoie să investiți prea mult. Detaliile fac diferența, fără a fi copleșitoare.

 

 

Leave a reply:

Your email address will not be published.